Trei mașini au fost implicate într-un accident produs luni după-amiază, pe DN 1, în județul Prahova.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 17.00, în dreptul localității Florești, a anunțat IJP Prahova.
Accidentul s-a produs pe sensul spre Ploiești.
Din datele primite prin 112, o femeie ar fi fost rănită, în urma impactului.
Update - ISU Prahova a anunțat că în accident au fost implictate două mașini, cu 10 ocupanți, inclusiv o gravidă și doi minori. Sursa citată menționează că toate persoanele au fost transportate la spital, copii cu atacuri de panică, iar restul victimelor cu leziuni ușoare.
Update - 12 persoane au fost implicate în accident, anunță ISU Prahova. Potrivit celor mai recente informații, doar șase dintre acestea vor fi transportate la spital.
Update - La accidentul de pe DN 1 Florești, 6 persoane au plecat au până acum la spital, din care 3 posibil doar cu atac de panică. O femeie are traumatism cranian și fractura la mână, ceilalți par răniți ușor, a anunțat IJP Prahova.
Update - Potrivit Poliției, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Un autoturism care a încercat să iasă dinspre Florești ar fi forțat intrarea pe drumul național, în fața unei mașini care circula spre Ploiești.
Trafic către Ploiești este dirijat.
Update - Cinci adulți și doi minori au fost transportați la spital, potrivit ISU Prahova.
Foto ilustrație