Suporterii puși pe rele prezenți, aseară, la finala Cupei României, jucată la Ploiești, au avut de dat explicații în fața forțelor de ordine.
Reprezentanții Grupării Mobile "Matei Basarab" au anunțat că, la meciul de sâmbătă seară, jandarmii ploieșteni au aplicat, baza legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive, trei sancțiuni contravenționale. Forțele de ordine au emis două avertismente scrise, unul dintre ele și cu aplicarea sancțiunii complementare de interzicere a accesului la competiții sportive timp de un an, și o amendă în valoare de 1.000 de lei.
De asemenea, jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru săvârșirea a două infracțiuni: amenințare (art. 206 CP) și port ilegal de armă albă (art. 372 CP).
Foto: Gruparea Mobilă "Matei Basarab" Ploiești