Absolvenții promoției 2019 a Liceului Tehnologic "Lazăr Edeleanu" au participat, zilele trecute, la festivitatea care a marcat, pentru ei, ultimul final de an școlar. În fața unui nou început, tinerii i-au avut aproape pe dascălii care i-au pregătit, în ultimii ani, părinții fără a căror susținere nu ar fi putut face față provocărilor din anii de liceu, dar și pe partenerii care, în repetate rânduri, au venit în sprijinul elevilor din cadrul acestei unități de învățământ.
Festivitatea de absolvire a elevilor a fost marcată cu bucurie, dar și cu emoții uriașe de către protagoniști, mai ales în cazul celor care s-au remarcat, în perioada liceului, prin rezultatele deosebite. Performanțele lor au fost răsplătite inclusiv de unul dintre cele mai prestigioase branduri de origine românească, pe plan internaţional, Rompetrol, partener cu tradiție a liceului ploieștean.
Nicoleta Mihăiţă, Talent Aquisition and Employer Branding Manager în cadrul grupului KMG International a oferit fiecărui premiant cadouri din partea Romeptrol, marca principală a KMG International. Cele mai mari medii generale din fiecare din cele zece clase de absolvenți au primit câte un dar din paratea companiei.
Și peste an, Rompetrol a recompensat, cu o bursă de câte 1000 de dolari, pe cei mai buni 7 elevi de la Liceul Tehnologic "Lazăr Edelanu", din domeniile chimie industrială, mecatronică şi electrotehnică. Criteriile de acordare a burselor au vizat nu numai rezultatele la învăţătură ale elevilor, dar mai ales capacitatea lor de a se implica în activităţi extracurriculare iniţiate şi organizate de colectivul profesoral al liceului, sub îndrumarea unei echipe manageriale formate din prof. Ruxandra Ionescu-director al liceului şi prof. Daniela Stănescu- director adjunct.
De asemenea, încă din anul şcolar precedent, compania Rompetrol în organizarea unui schimb de experienţă între cele două licee din ţară cu acelaşi nume – „Lazăr Edeleanu” – din Ploieşti şi Năvodari.
De asemenea, recent, Rompetrol a continuat și seria acțiunilor derulate în cadrul Programului „Pregătit pentru carieră” adresat elevilor și studenților din Ploiești, Constanța, Năvodari și București. Reprezentanții companiei au organizat, în mai 2019, un eveniment de carieră dedicat elevilor Liceului Tehnologic "Lazăr Edeleanu" din Ploiești de la specializările chimie industrială, mecatronică și electrotehnică. Pe parcursul celor două zile, tinerii au avut ocazia să interacționeze cu specialiștii Rompetrol, să afle detalii despre oamenii și activitățile companiilor din grup, dar și despre programul de internship „Pregătit pentru Carieră” și etapele pe care un tânăr trebuie să le parcurgă pentru a urma o carieră în industria energetică (VEZI DETALII).
Foto: ziarulprahova.ro