Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Semimaraton Ploiești reprezintă un eveniment sportiv filantropic, fiind primul de acest gen creat pe plan local.

 

Ediția de anul acesta va avea loc duminică, pe 9 iunie, la Parcul Municipal Vest. Înscrierile se fac aici, participanții având posibilitatea să aleagă una dintre cele patru curse. Formularul poate fi completat până sâmbătă, pe 8 iunie, inclusiv. 169 de persoane și-au anunțat deja participarea la eveniment.

Oraganizatorii, Fundația Comunitară Prahova, își propun, prin această super cursă a faptelor bune, să aducă laolaltă persoane pentru care alergatul este un stil de viaţă, familii cu copii care percep alergatul ca pe un timp petrecut cu folos împreună, oameni inimoşi care vor să se implice activ în susţinerea unei cauze, ONG-uri şi grupuri de iniţiativă care au nevoie reală de ajutor şi susținere financiară, companii, corporaţii şi antreprenori care vor să se implice în procesul de fundraising.

Proiectele incluse în ediția de anul acesta sunt:

Fondul de burse (Fundația Comunitară Prahova)

Centrul Comunitar Aurora (Club Sportiv Aurora Băicoi)

Pay It Forward (Cătălina Bratu)

Festivalul Internațional de Film Ploiești (GI PIFF)

Poveștile Orașului (GI Ploiești)

Muncă și perseverență în sport (Echipa Goicea)

Back To Top