Un tânăr de 19 ani, din Filipeștii de Pădure, a fost dat dispărut, miercuri. Din informațiile primite de Poliție, de băiat nu se mai știe nimic de 10 zile!
Poliţia Comunală Filipeştii de Pădure au fost sesizaţi miercuri, pe 19 iunie, cu privire la faptul că Alexandru Florin Bădoi, în vârstă de 19 ani, satul Dițești, com. Filipeştii de Pădure, a dispărut de la domiciliu. Acesta ar fi plecat de acasă pe 10 iunie, iar de atunci nu a mai dat niciun semn de viață.
Tânărul are 1,60-1,70 m înălțime, greutate 56-65 kg, constituţie atletică, ten măsliniu, faţa ovală, ochi mari verzi, păr negru tuns scurt.
La momentul plecării de la domiciuliu era îmbrăcat cu tricou de culoare albastră, o pereche de pantaloni scurţi culoare crem şi era încălţat cu papuci din plastic de culoare neagră.
Persoanele care pot oferi date care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să informeze cea mai apropiată subunitate de poliţie sau să apeleze 112.
Foto: IJP Prahova