O femeie de 58 de ani și-a pus capăt zilelor, joi seară, aruncându-se în gol de la etajul al cincilea al Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18.00. Femeia s-a aruncat de la etajul V al spitalului, acolo unde se află secția de Cardiologie, unde de altfel era internată.
Victima a fost preluată imediat de cadrele medicale, care au început manevrele de resuscitare. Din păcate, femeia nu a mai putut fi salvată.
Poliția a deschis o anchetă, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut incidentul.
Surse citate de ziarulincomod.ro susțin că femeia ar mai fi încercat să se sinucidă și acum două zile, dar a fost oprită de niște pacienți, și că aceasta ar fi suferit de sindrom depresiv, fiind internată inițial la Psihiatrie și abia apoi la Cardiologie, unde ajunsese din cauza problemelor grave cu inima.