Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Luni se derulează, la nivelul municipiului Ploiești, lucrări din programul anual de mentenanță al operatorului de termoficare. Pe 8 iulie sunt programate probe de presiune care vor duce la oprirea furnizării apei calde, pentru mai multe ore, în câteva cartiere ale municipiului.

 

Lucrările anunțate de Veolia Energie Prahova vizează pregătirea sezonului de încălzire 2019-2020.

Luni, echipele operatorului vor derula o probă de presiune pentru rețeaua de termoficare a municipiului Ploiești. Intervențiile se vor derula în intervalul 8.00 - 16.00 și vor afecta, pe sectoare, mai multe puncte termice. Potrivit unei informări transmise de Veolia Energie Prahova, ar putea fi afectate cartierele Nord, Vest, Andrei Mureșanu, zona centrală și, izolat, cartierele Sud și Malu Roșu.

"În funcție de rezultatele probelor de presiune, echipele dedicate vor interveni imediat pentru a realiza eventualele reparații necesare iar confortul consumatorilor să nu fie afectat pe termen lung. Astfel, pentru realizarea lucrărilor, se va proceda, pentru toate sectoarele vizate, la oprirea apei calde în intervalul orar 11.30 -13.30. Apoi, în funcție de rezultatele testului, pe sectoarele unde se va impune, furnizarea ar putea fi întreruptă până la orele 16.00", au transmis reprezentanții operatorului.

Proba de presiune este o etapă importantă din lista lucrărilor de vară, esențială pentru identificarea și repararea punctelor sensibile de pe rețelele de transport, astfel încât riscul unor eventualele întreruperi de alimentare cu energie termică, pe perioada iernii, să fie diminuat.

"Veolia Energie Prahova își asigură consumatorii că se va lucra în mod dedicat la desfășurarea acestor lucrări, încercând să se reducă la minimum intervalul orar în care clienții ar putea fi afectați de întreruperi în furnizarea apei calde", au mai transmis reprezentanții companiei. 

Back To Top