Categorie: Știri locale

Bilanț bizar în urma unui scandal iscat în Ploiești, în noaptea de marți spre miercuri.  Doi tineri au fost răniți și au ajuns la spital, în timp ce un al treilea individ i-a așteptat dezbrăcat pe polițiștii chemați la fața locului.

 

Un grup de patru persoane, care tocmai părăsise o sală de jocuri de noroc din Ploiești, a intrat în conflict cu alți doi indivizi, necunoscuți. Situația a degenerat, iar doi tineri de 24 de ani, respectiv 21 de ani, au fost loviți cu pumnii și picioarele de către ceilalți participanți la conflict, ulterior fiind transportați la spital, potrivit informațiilor furnizate de IJP Prahova.

Oamenii legii ajunși la fața locului, după ce altercația a fost reclamată la 112, au avut parte, însă, și de o situație mai puțin obișnuită. La sosirea polițiștilor, unul dintre cei implicați în conflict a fost găsit dezbrăcat, fără a fi cunoscut cu probleme psihice, mai precizează IJP Prahova.

În urma scandalului, două persoane au fost sancționate contravențional, conform legii, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, cu amendă contravențională în valoare de 2.500 de lei, fiecare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe, precum și pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

Back To Top