Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

12 cadre medicale se vor afla sâmbătă, 3 august, începând cu ora 10.30, la Lipănești, pentru a le acorda gratuit consultații de specialitate locuitorilor comunei prahovene.

 

Primarul localității, Robert Nica, a anunțat că în cadrul campaniei vor fi acordate, gratuit, consultații de diabetologie (determinarea glicemiei), cardiologie (EKG), gastroenterologie (ecografie abdominală) și recuperare medicală.

Campania este organizată în cadrul protocolului încheiat între Ministerul Sănătății și Patriarhia Română.

Cei care doresc să beneficieze de consultații trebuie să știe că determinarea glicemiei se poate face la trei ore de la ultima masă, iar medicilor le-ar fi de folos dacă pacienții s-ar prezenta și cu rezultatele eventualelor investigații medicale făcute anterior.

Back To Top