Ziua Educației a fost sărbătorită într-un mod inedit de copiii de la Școala Gimnazială "Grigore Moisil" din Ploiești care au dorit ca, în acest an, să organizeze activități strâns legate de cel mai drag proiect derulat de ei: Țara Plăntacioșilor.
"Roadele muncii în echipă, începută în primăvară, le-am cules în această zi: lămâiţă parfumată, pătrunjel sănătos, oregano delicat, cimbru aromat, morcovi ruginii, busuioc înmiresmat, gogonele «vesele» și preparate precum pasta de busuioc și uleiul aromatizat au fost «ingredientele» acestei activităţi, condimentată cu ardei pișcători. Chiar dacă soarele a stat ascuns după nori, decorul de toamnă, veselia copiilor și căldura din sufletele oamenilor, au reușit să creeze o atmosferă de sărbătoare", a fost mesajul echipei de grădinari de la Școala "Grigore Moisil" din Ploiești.

Colectivul de aici s-a remarcat, de-a lungul vremii, printr-o mulțime de inițiative, care au implicat muncă multă, dar și satisfacție pe măsură. De departe, însă, "Țara Plăntăcioșilor" este unul dintre cele mai dragi proiecte. Este și lesne de înțeles cum grădina din curtea școlii le-a adus, anul acesta, o recoltă atât de bogată.

"Astăzi este Ziua Recoltei, ziua în care adunăm roadele muncii începute în luna martie. Proiectul nostru a fost lansat, de fapt, acum cinci ani, când am primit cadou, de la o firmă de specialitate, un solar. Erau încântați că vrem ca la oraș să plantăm ceva. Ne-am mobilizat, părinții s-au implicat și-au dorit foarte mult să fie parte în proiectul nostru. Următoarea «sămânță» a fost plantată în toamna anului trecut, în cadrul proiectului în care îl avem ca prieten și partener pe arhitectul Raul Ionescu. La opționalul «De-a arhitectura» copiii au avut de realizat macheta Țării Plăntăcioșilor. După aceea ei m-au întrebat ce este cu solarul din curtea școlii și când vor lucra acolo. Ideea a venit, așadar, de la acest interes manifestat de copii și a prins contur odată cu includerea noastră în Programului de Finanțare «Creștem Grădinescu» (VEZI DETALII), coordonat de către Institutul de Cercetare în Permacultură din România și sponsorizat de Kaufland România", ne-a spus Alina Nica, coordonatoarea proiectului si una dintre învățătoarele ai cărei elevi au în grijă Țara Plăntăcioșilor.
Proiectul este beneficiar al Programului de Finanțare "Creștem Grădinescu", coordonat de către Institutul de Cercetare în Permacultură din România și sponsorizat de Kaufland România.



























