Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Un ploieștean de 40 de ani le-a dat de furcă polițiștilor, duminică, după ce i-a alergat prin vreo două cartiere, a provocat un accident rutier, apoi i-a provocat pe oamenii legii să demonstreze că el se afla, într-adevăr, la volanul mașinii implicate în evenimentele amintite.

 

"Aventura" a început duminică dimineață. În jurul orelor 07:48, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Ploiești a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Transilvaniei, dinspre Gara de Nord către sudul municipiului. "Întrucât șoferul autoturismului nu s-a conformat, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. Ajungând pe strada Neagoe Basarab, în încercarea de a-și asigura scăparea, fugarul derapează si pierde controlul asupra direcției de mers, lovind două autoturisme parcate", au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Ocupanții mașinii au coborât și au rupt-o la fugă. Doi dintre ei au fost prinși și conduși la sediul Poliției, dar cel de-al treilea a reușit să scape.

Câteva ore mai târziu, la Poliție s-a prezentat "o femeie de 41 de ani împreună cu soțul său, în vârstă de 40 de ani, aceasta declarând că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului implicat în eveniment". Declarațiile acesteia le-au trezit suspiciuni polițiștilor, care au bănuit că, de fapt, bărbatul ar fi fost protagonistul peripețiilor din zori, astfel că în cauză au început cercetări pentru favorizarea infractorului si conducere fără permis, sub directa coordonare si supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Suspiciunile oamenilor legii s-au confirmat rapid, drept dovadă că, până după-amiază, "s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului implicat în eveniment s-ar fi aflat un ploieștean în vârstă de 40 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore", după cum a anunțat IJP Prahova.

Bărbatul va fi prezenta astăzi instanței de judecată, cu propunere legală.

Sursa foto: IJP Prahova

Back To Top