Familia unei tinere de 18 ani, din Gura Vitioarei, a alertat Poliția Vălenii de Munte, vineri după-amiază, pentru că fata a plecat la magazin și nu a mai revenit la domiciliu.
Tânăra ar fi spus că merge la magazinul de lângă locuință, în jurul orei 15.00. Două ore mai târziu, când rudele au văzut că nu se mai întoarce și nici nu-i pot da de urmă, familia a alerta Poliția.
Ana Maria Denisa Stănescu are 1,70 metri înălțime, aproximativ 50 kg, constituție atletică, fața rotundă, păr lung, negru, ochi căprui.
La momentul dispariției purta fustă roșie, pulover de culoare roșie, fiind încălțată cu sandale roșii.
Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Update - IJP Prahova a anunțat, luni, că în urma unor informații obținute depolițiști, tânăra a fost găsită în Ploiești. Aceasta a declarat că, în perioada dispariției, nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Foto: IJP Prahova