Un TIR și un autoturism au intrat în coliziune, luni, în jurul prânzului, pe DN 72, în zona Bauelemente.
Poliția a anunțat că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, de vină fiind un bărbat de 51 de ani. Acesta se afla la volanul autoturismului și a încercat să iasă din curtea unei societăți comerciale, mașina sa fiind lovită de un TIR care circula regulamentar dinspre Târgoviște spre Ploiești.
Conducătorul auto al mașinii a fost transportat la spital, cu traumatism cranio-cerebral, au anunțat reprezentanții ISU Prahova, care au trimis la fața locului pompieri, echipaj Smurd și echipaj de descarcerare.
Potrivit Poliției, în zonă traficul este restricționat pe sensul spre Ploiești, circulându-se dirijat.
Foto: ISU Prahova