Un incendiu violent a izbucnit la Cosminele, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 00.30. Cinci echipaje ale ISU Prahova au fost trimise pentru a stinge flăcările care au distrus o locuință și s-au extins rapid și la o anexă gospodărească.
Potrivit ISU Prahova, incendiul s-a manifestat generalizat la o locuință de 180 mp și a cuprins și o anexă de 70 mp. La fața locului au intervenit 21 de pompieri, cu 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Cinci ore s-au luptat cu focul echipajele ISU Prahova, care au intervenit și pentru căutarea eventualelor focare ascunse şi înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale uriașe, dar, din fericire, nu a făcut și victime.
Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
Foto: ISU Prahova