Flăcările au cuprins, sâmbătă seară, o locuință din satul Minieri, comuna Filipeștii de Pădure, și s-au extins cu repeziciune. Patru ore s-au luptat pompierii trimiși la fața locului să stingă incendiul deosebit de violent.
ISU Prahova a anunțat că incendiu puternic a afectat o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, după ce s-a extins, imediat, și la o anexă gospodărească.
La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri ale Inspectoratului și alte două din Dâmbovița.
Potrivit salvatorilor, din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Pompierii vor stabili, în urma cercetărilor, cauza care a dus la declanșarea incendiului.
Update - Reprezentanții ISU Prahova au actualizat informațiile cu privire la intervenția de sâmbătă seară, anunțând că suprafața afectată a fost, în final, de 410 mp, reprezentând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. La fața locului au intervenit patru echipaje ale ISU Prahova și două de la Detașamentul Moreni, din Dâmbovița. Pompierii au avut o intervenție dificilă, din cauza cantității mari de lemne depozitate în zonă, a fumului gros, dar și a pericolului de explozie, deoarece la fața locului se aflau și șase butelii.
Intervenția a durat în jur de patru ore.
După lichidarea incendiului, salvatorii au stabilit că dezastrul a fost declanșat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător.
Foto: ISU Prahova