Polițiștii ploieșteni, sprijiniți de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile, au efectuat, joi dimineață, șase percheziții în cartierul Mitică Apostol, în instrumentarea unui dosar privind furturi din societăți comerciale și din locuințe aflate în construcție.
Potrivit IJP Prahova, faptele ar fi fost comise în perioada ianuarie - aprilie. "Persoanele bănuite ar fi pătruns pe timp de noapte, prin efracție, în societăți comerciale și locuințe aflate în construcție, de unde ar fi sustras diverse bunuri și unelte. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională se ridică la aproximativ 17.000 de euro. De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri ce par a proveni din activitatea infracțională, precum: unelte, scule electrice și înscrisuri", a mai precizat sursa citată.
Șapte persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Foto ilustrație