Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Un conflict verbal izbucnit între două familii din cartierul ploieştean Bereasca a degenerat, marţi seară, transformându-se într-o bătaie în stradă în urma căreia şase inşi au ajuns la audieri, iar doi la urgenţe. A fost nevoie de intervenţia Poliţiei, Jandarmeriei şi trupelor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Incidentul s-a petrecut marţi, după ora 19.00, pe strada Căpşunelor din Bereasca, la câteva sute de metri de Oborul Ploieşti, peste calea ferată.

 

Poliţiştii au fost sesizaţi prin numărul de urgenţe 112 în jurul orei 19.20 că are loc un conflict între mai multe persoane. Din primele verificări s-a stabilit faptul că între membrii a două familii a izbucnit un conflict spontan, aceștia agresându-se reciproc, verbal si fizic, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova. "La fața locului au intervenit cu promptitudine mai multe echipaje de poliție, jandarmi, precum și luptători SAS, care au aplanat în scurt timp conflictul. Toți cei implicați în eveniment au fost identificați, la sediul poliției fiind conduse 6 persoane, pentru audiere", a mai precizat IPJ Prahova.

Alte două persoane au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. "Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea de măsuri legale în consecință. Zona va fi monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale", a mai anunţat Poliţia, vestea venind după ce, în preajma Paştelui, cartierele mărginaşe ale Ploieştiului au mai trecut printr-o serie de razii şi verificări minuţioase, inclusiv cu sprijinul elicopterului MAI.

(Sursa foto: arhivă)

Back To Top