Primarul comunei Lipănești, Robert Nica, a anunțat, joi, semnarea contractului de execuție pentru obiectivul ,,Amenajare refugii de transport în comun pe DN1A și lucrări conexe ale acestora în comuna Lipănești".
Edilul a anunțat că săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru amenajarea a 10 refugii pentru mijloacele de transport în comun, înființarea a două treceri de pietoni.
De asemenea, în cadrul proiectului urmează să fie relocată trecerea de pietoni din fața sediului Primăriei, o zonă cu intersecție în tip cruce și cu risc mare de accidente. Ea va fi mutată la aproximativ 40 de metri distanță.
Și trecere de pietoni de la km 98, din apropierea intersecției în T, va fi mutată la aproape 100 de metri distanță.
Cât despre refugiile ce urmează a fi amenajate, toate vor fi stații prevăzute cu copertină, în cinci puncte ale localității, de-o parte și de alta a drumului național, a mai anunțat edilul.