Categorie: Știri locale

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, organizează luni a XI-a ediție a Zilei Porților Deschise, Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi, aflată în apropiere de Ploiești.

 

Cei curioși să viziteze un sit arheologic și pasionații din domeniu sunt așteptați să afle mai multe informații cu privire la istoricul și cercetările întreprinse aici.

Reprezentanții Muzeului reamintesc că, în perimetrul actual al rezervaţiei, cercetarea arheologică a fost demarată în anul 1956. "Săpăturile arheologice, efectuate în vara anului 1956 pe teritoriul fostului târg medieval de la Târgşor, au fost planificate de Institutul de Arheologie al Academiei Române şi realizate cu fondurile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova (atunci Muzeul de Istorie al Regiunii Ploiești). Colaborarea de peste 60 de ani dintre Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» al Academiei Române a generat acumularea unei cantități importante de informații şi artefacte, contribuind la rescrierea istoriei locului. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme de locuire ce definesc toate epocile din paleoliticul superior şi până în secolul al XIX-lea", au adăugat aceștia.

CU prilejul acestei ediții, care va avea loc luni, 27 iulie, în intervalul 11.00 – 16.00, vor fi prezentate pentru prima dată publicului cele două depozite de unelte și arme descoperite în anul 2019 în cadrul cercetărilor arheologice întreprinse la Târgșoru Vechi, punctul balastieră Holcim. Aceasta este o descoperire unică în peisajul arheologic al Munteniei. "Până în prezent depozitele de unelte și arme cunoscute proveneau din descoperiri întâmplătoare. Îngroparea acestor depozite de unelte și arme se realizează în contextul «embargoului» asupra fierului și a pieselor de armament instaurat de către împărații bizantini asupra teritoriilor de la nordul Dunării. În acest context, depozitele de unelte și arme ar fi putut la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea să aibă valoarea de bunuri de prestigiu", au mai precizat reprezentanții Muzeului.

Accesul publicului în spațiul expozițional va fi permis numai în condițiile purtării de mască de protecție pe toată durata vizitei și cu păstrarea distanţei de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori.

Back To Top