Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Finalul de an a adus vești mari la Dumbrava. Proiectul administrației locale conduse de primarul Marian Apostol, privind modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Ciupelnița, va fi derulat din fonduri europene.

 

Contractul de finanțare semnat în această lună, între Comuna Dumbrava și Ministerul Lucrărilor Public, Dezvoltării și Administrației, prin Agenția pentru Dezvoltare regională Sud-Muntenia, asigură, din bani europeni, fonduri nerambursabile de 3.789.472,81 lei, adică 98% din valoarea totală a proiectului care vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Sat Ciupelnița.

Potrivit documentului amintit, perioada de implementare a proiectului se încheie la 30 noiembrie 2022, ceea ce înseamnă că, în mai puțin de doi ani, copiii din Ciupelnița vor învăța într-o școală ca nouă, amenajată și dotată la standarde moderne.

Recent, Ministerul a anunțat că un alt proiect elaborat de Primăria Dumbrava, pentru Ciupelnița, se află pe lista-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul ”Unităţi sanitare”. Este vorba despre dispensarul din localitate, pentru care sunt propuse lucrări de reabilitare, consolidare, extindere modernizare și dotare (VEZI DETALII).

Back To Top