Categorie: Știri locale

Intervenție dramatică, duminică seară, la Ploiești. Echipajele de urgență au fost alertate, printr-un apel la 112, cu privire la doi tineri care au fost găsiți inconștienți în locuința de pe str. Teilor.

 

Potrivit ISU Prahova, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 25 de ani au fost găsiți zăcând, în casă, de către rude. Ambii erau inconștineți.

La fața locului au fost trimise și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță, care au constatat că ambele victime se aflau în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. Abia după 40 de minute, tinerii au prezentat semne vitale, fiind preluați și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, au precizat reprezentanții SAJ.

În urma testării, principala suspiciune este că victimele s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.

Update - Cele două victie, transportate la spital în stare gravă, s-au stins din viață în cursul zilei de luni.

Foto ilustrație

 

Back To Top