Categorie: Știri locale

O femeie din Ploiești a obținut ordin provizoriu de protecție împotriva concubinului care a agresat-o chiar în timp ce aceasta își ținea în brațe copilul. Mai mult, bărbatul a și dat-o afară din locuință, fiind nevoie de intervenția poliției pentru protejarea victimei. Și totuși, aceasta din urmă nu a suportat să-și vadă iubitul în arest, preferând să se împace.

 

“La data de 1 martie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Nr. 2 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie cu un copil în brațe a fost agresată de către un bărbat, în zona de nord a municipiului.

Deplasați la fața locului, polițiștii au verificat aspectele semnalate, constatând faptul că femeia prezenta urme de agresiune la nivelul feței.  Din verificări a reieșit faptul că aceasta ar fi fost agresată de concubinul său, ulterior fiind dată afară din locuință. Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la o unitate medicală

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, fiind totodată informați și reprezentanții DGASPC Prahova. În cursul serii, femeia și copilul său au fost relocați într-un centru de primire în regim de urgență”, a anunțat IJP Prahova.

Marți, organele de cercetare penală din cadrul Secției nr. 2 Poliție Ploiești au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de  bărbat. Numai că individul nu a pătimit prea mult, pentru faptele sale. “Ulterior dispunerii măsurii preventive a reținerii pentru 24 de ore, persoana vătămată s-a prezentat la sediul subunității și a formulat o cerere prin care a precizat că s-a împăcat cu persoana bănuită.  În consecință, procurorul supraveghetor a  dispus punerea în libertate a bărbatului întrucât în cauză a intervenit împăcarea părților”, a mai anunțat IJP Prahova.

Foto ilustrație

Back To Top