SC Rosal Grup SA și Primăria Tomșani organizează, în această perioadă, o campanie de informare cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile.
Administrația locală a anunțat că, în cadrul acestui demers, pentru fiecare gospodărie vor fi distribuiți câte doi saci în care locuitorii comunei să adune deșeurile de hârtie/carton și plastic/metal.
Deșeurile reciclabile trebuie să fie curate și fără resturi alimentare.
“În această lună, SC Rosal Grup SA va colecta aceste deșeuri reciclabile în data de 21.03.2021. Începând cu luna aprilie 2021 ridicarea deșeurilor reciclabile se va face de două ori pe lună, duminica din a doua și a patra săptămână din fiecare lună.
În această situație, vă rugăm să evitați aruncarea deșeurilor reciclabile (hârtie/carton, plastic/metal) la deșeuri menajere (adică nu se vor mai arunca în tomberoanele date de Primărie).
Gunoiul menajer se va colecta în continuare după programul cunoscut”, a anunțat primarul din Tomșani, Mihai Pelin.
Campania a început pe 11 martie.