Consiliul Local Dumbrava a adoptat, recent, un proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii “Proiect pilot - Sală de sport școlară din satul Dumbrava, comuna Dumbrava, județul Prahova”.
Proiectul este unul dintre cele derulate de administrația comunei prahovene, condusă de Marian Apostol, prin Compania Națională de Investiții, ca de exemplu „Reabilitare, consolidare, extindere, modernizare și dotare Dispensar medical sat Ciupelnița, comuna Dumbrava, jud. Prahova”, “Reabilitare, consolidare, modernizare și dotare Grădinița cu Program Normal, sat Dumbrava, comuna Dumbrava”, respectiv “Reabilitare, consolidare, modernizare și dotare Școala Gimnazială Învățător Dinu Nicolae local 2, sat Dumbrava, comuna Dumbrava”.
“Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii «C.N.I.» S.A., pe bază de protocol, a terenului situat în satul Dumbrava, comuna Dumbrava, judeţul Prahova, aflat în proprietatea comunei Dumbrava, judeţul Prahova, în suprafaţă de 2840 mp, identificat potrivit Cărţii funciare nr. 26182, nr. topo 26182, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către «C.N.I. » - S.A. a obiectivului de investiţii Proiect pilot - «Sală de sport şcolară», din satul Dumbrava, comuna Dumbrava, judeţul Prahova.
Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Se aprobă asigurarea finanţării de către Consiliul Local al comunei Dumbrava, judeţul Prahova, a cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi (energie electrică, apă, canal, gaze naturale).
Consiliul Local al comunei Dumbrava, judeţul Prahova, se obligă să asigure, în condiţiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului.
Consiliul Local al Comunei Dumbrava, judeţul Prahova, se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioada de minim 15 ani”, potrivit hotărârii adoptate de Consiliul Local Dumbrava.