Jandarmii prahoveni au intervenit, zilele trecute, pentru îndepărtarea unor șerpi din apropierea locuințelor. Intervenţiile au avut loc în Ploieşti, pe strada Unghiului, şi în satul Poseştii Pământeni din comuna Poseşti.
După o lungă perioadă de hibernare, șerpii ies la soare şi sunt tot mai prezenți în locuri în care nu îşi fac de obicei veacul. Două astfel de cazuri s-au petrecut în județul Prahova în acest weekend, când jandarmii au intervenit pentru capturarea și eliberarea în zone împădurite a unor exemplare de șerpi din apropierea locuințelor, a anunţat IJJ Prahova.
"Vă sfătuim să aveți grijă atunci când alegeți locurile pentru picnic, plimbare sau alergare în natură deoarece în această perioadă şerpii sunt imprevizibili și agresivi, iar în cazul unei muşcături victimele trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp la o unitate spitalicească pentru îngrijiri și tratament", se arată în mesajul transmis luni de Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie.