Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost rănit şi a ajuns de urgenţă la spital, după un accident rutier produs luni după-amiază în comuna prahoveană Gherghiţa. Un autoturism şi un TIR au intrat în coliziune, la intersecţia dintre două drumuri judeţene.
Accidentul a avut loc la intersecţia drumurilor judeţene 100B şi 147, potrivit informaţiilor comunicate de Poliţia Prahova.
Şoferul aflat la volanul autoturismului a fost rănit în urma impactului. El a fost preluat de echipajul medical sosit la faţa locului şi transportat de urgenţă la spital.