Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Cinci persoane au fost identificate în cadrul cercetărilor derulate de Poliție ca urmare a vandalizării unor monumente funerare din Cimitirul Evreiesc al Ploieștiului (VEZI DETALII).

IJP Prahova a anunțat că persoanele bănuite au fost deja depistate. “Referitor la sesizarea cu privire la faptul că un număr de 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse de pe soclul lor, iar trei dintre acestea au fost sparte, vă comunicăm faptul că, în urma verificărilor și cercetărilor efectuate de polițiști, cele cinci persoane bănuite de săvârșirea faptei au fost identificate și depistate. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani”, a menționat sursa citată.

Din cercetările de până acum,  polițiștii au ajuns la concluzia că acțiunea persoanelor bănuite nu are legătură cu acțiuni antisemite.

"În urma administrării probatoriului, fața de trei tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore", a anunțat, ulterior, IJP Prahova. Astăzi, ei vor fi prezentați unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive

Foto: Facebook/ Silviu Vexler

Back To Top