Autoritățile din Măgurele au predat amplasamentul, iar lucrările la viitoarea sală de sport din comună pot începe.
Investiția este realizată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, după aprobarea la finanțare a proiectului propus de Primăria Măgurele.
“Lucrările la viitoarea sală de sport a comunei Măgurele au început!
Am predat constructorului amplasamentul și anul viitor investiția realizată de Compania Națională de Investiții va fi gata! Viitoarea sală de sport va avea 100 de locuri și vor putea fi organizate meciuri și antrenamente din mai multe ramuri sportive”, au transmis, vineri, reprezentanții administrației locale.
Potrivit informațiilor publicate de CNI, investiția are un buget de 6.557.863 de lei, iar lucrările ar trebui finalizate în primăvara anului viitor.
Foto: Primăria Măgurele
Foto: Primăria Măgurele