Un singur deces nou, în rândul pacienților Covid, a fost inclus în bilanțul transmis luni de Grupul de Comunicare Strategică.
Singurul deces asociat Covid survenit în ultimele 24 de ore a fost înregistrat în Prahova, fiind vorba despre un bărbat de 79 de ani, care suferea de comorbidități, potrivit informării transmise de Prefectură.
“De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 35.452 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 (5 persoane confirmate în ultimele 24 ore). Din totalul acestora, 1.558 pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova”, a mai precizat sursa citată.
În prezent, 70 de prahoveni infectați cu Covid sunt internați, opt dintre ei aflându-se la Terapie Intensivă.