Categorie: Știri locale

Polițiștii din Măneciu au fost alertaţi prin 112, sâmbătă, de către un bărbat de 71 de ani care a anunţat că a fost atacat de un animal sălbatic.

"În baza sesizării, organele de poliție s-au deplasat la domiciliul bărbatului, care a declarat verbal faptul că în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 8.30, se afla la stâna pe care o deține, iar în momentul în care a ieșit cu oile la păscut, ar fi fost atacat de un urs", a anunţat IPJ Prahova. Oierul a reușit să scape cu ajutorul câinilor pe care îi deține la stână și s-a deplasat singur la domiciliu.

Un echipaj al ambulanței a procedat la acordarea de îngrijiri medicale bărbatului, aceasta prezentand o escoriație la nivelul antebrațului drept cât și o escoriație la nivelul abdomenului, fiind transportat la o unitate medicală, fără a rămâne internat.

Poliţia a notificat Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Prahova cu privire la evenimentul în cauză.

Back To Top