Dosar pentru lovire si alte violente, dupa ce un barbat a fost impuscat cu un pistol cu bile
Categorie: Știri locale

Polițiștii Secției 2 Ploiești anchetează un incident petrecut luni dimineață și soldat cu rănirea unui bărbat de 34 de ani. Tânărul ar fi fost împușcat în cap, cu un pistol cu bile, de fostul său cumnat.

“În dimineața zilei de 19 iulie, în jurul orei 6.30, polițiștii Secției nr.2 Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat din municipiu, despre faptul ca a fost împușcat, în zona capului, cu un pistol cu bile de cumnatul său.

În temeiul sesizării s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului în vederea efectuării de verificări și cercetări.

Din cercetări a reieșit faptul că la data de 19 iulie a.c., în jurul orei 6.00, bărbatul în vârstă de 40 de ani a mers la domiciliul fostului cumnat, iar, în timp ce acesta dormea, ar fi tras cu un pistol de tip airsoft în direcția capului, provocându-i leziuni, părăsind imobilul de îndată, într-o direcție necunoscută.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, potrivit reprezentanților IJP Prahova.

Agresorul, amendat și plasat sub control judiciar

În aceeași zi, cel acuzat de comiterea agresiunii a fost depistat și condus la audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore. Între timp, pe un teren viran din municipiul Ploiești a fost găsit pistolul de tip airsoft folosit, ocazie cu care lucrătorii din cadrul SAESP au luat măsura sancționării bărbatului, precum și măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a pistolului respectiv.

Individul bănuit de comiterea agresiunii a fost prezentat, marți, Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, care a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Polițiștii Secției nr. 2 Poliție Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Foto ilustrație (ziaruldepenet.ro)

Back To Top