Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident alcoolemie
Categorie: Știri locale

Un bărbat de 68 de ani care s-a urcat la volan deși se afla sub influența alcoolului a provocat, vineri seară, un accident pe strada Ștrandului, la ieșirea din Ploiești.

“La data 31 decembrie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.

VEZI ȘI: Accident în lanț provocat de un șofer beat, în Ploiești

Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 68 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Ștrandului din municipiu, în sensul giratoriu cu DN 1A, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un alt bărbat.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul bărbatului de 68 de ani rezultatul a fost de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge”, a anunțat IJP Prahova.

VEZI ȘI: Accident la Drajna. Au intervenit echipajele de descarcerare

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Foto ilustrație

Back To Top