Mai multe persoane au fost conduse la audieri, iar un bărbat dat în urmărire a fost depistat, marți dimineață, în timpul acțiunilor de amploare care au vizat cartierele Mimiu și Mihai Bravu. Nouă percheziții și două razii au avut loc în primele ore ale zilei.
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Poliției Municipiului Ploiești, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în vederea documentării activității infracționale a mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, furt calificat, furt de energie electrică, cât și infracțiuni la regimul rutier. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, dar și obiecte folosite în activitatea infracțională, anunță IJP Prahova.
În plus, în cadrul raziei, polițiștii au acționat în filtre rutiere, verificând peste 35 de autovehicule, fiind legitimate 60 de persoane. Astfel, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, conform Codului rutier.
VEZI ȘI: Razie rutieră de amploare în Ploieşti şi percheziții în cartierele Mimiu şi Mihai Bravu
La acțiuni au participat inclusiv luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploiești.
Percheziții într-un dosar de furt de energie electrică și infracțiuni la regimul rutier
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești, la locuințele a două persoane bănuite de înșelăciune, furt de energie electrică și infracțiuni la regimul rutier.
Doi bărbați au fost conduși la sediul unității de poliție, pentru audieri.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului trecut, unul dintre bărbați ar fi săvârșit mai multe fapte de înșelăciune, solicitând unor persoane diferite mărfuri sau efectuarea unor servicii, fără a achita contravaloarea acestora. Totodată, a reieșit că bărbatul ar fi fost racordat la rețeaua de energie electrică în mod ilegal, informează IJP Prahova cu privire la o cauză cu prejudiciu estimat 55.000 de lei.
Față de celălalt bărbat, se efectuează cercetări în vederea documentării activității infracționale privind săvârșirea a două infracțiuni la regimul rutier, conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, mai menționează sursa citată.
Trei persoane audiate cu privire la furturi comise în ultimele luni
De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești, la trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani, au fost conduși la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2021- ianuarie 2022, cele trei persoane ar fi sustras, din 9 societăți comerciale, mai multe bunuri, precum țigări, băuturi alcoolice, dar și produse alimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 23.000 de lei.
Bărbat dat în urmărire, săltat de mascați și dus direct în arest
Polițiștii au depistat, în timpul acțiunilor de marți dimineață, și o persoană dată în urmărire întrucât se sustrăgea măsurii arestării preventive, dispusă față de aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Mărgineni, din județul Dâmbovița.
Foto: IJP Prahova