Poliția a anunțat că a fost identificată persoana care, duminică, seară, a lansat o amenințare cu bombă ce viza un local din Ploiești.
Potrivit IJP Prahova, la scurt timp după incident, apelantul a fost depistat, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești.
VEZI ȘI: EXCLUSIV: Amenințare atentat cu bombă în centrul Ploieștiului UPDATE: Apelantul a fost identificat UPDATE 2: Amenințarea s-a dovedit a fi falsă
"Bărbatul în cauză a fost transportat la o unitate medicală de psihiatrie în vederea acordării unor îngrijiri medicale de specialitate.
Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor OUG 34/2008, privind organizarea și funcționarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență", a mențonat sursa citată.
Amendă și pentru reprezentanții localului vizat de amenințarea cu bombă
Poliția a menționat, însă, în cursul acestei dimineți, că și reprezentantul legal al localului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la funcționarea cu până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Alerta s-a dovedit falsă
Vă reamintim că duminică seară, în jurul orei 20:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că urmează să explodeze o bombă la un local din municipiu. În baza sesizării s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, evacuând persoanele aflate în incinta localului și asigurând zona.
Din fericire, amenințarea s-a dovedit falsă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
"