Doi șoferi aflați sub influența substanțelor psihoactive au fost depistați, azi-noapte, la volan.
Primul dintre ei, un tânăr de 23 de ani, din Brașov, a fost oprit la miezul nopții, pe strada Matei Basarab din Bușteni.
„Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat rezultat pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv, fiind condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de substanță”, a informat IJP Prahova.
VEZI ȘI: Inconștienți pe drumurile din Prahova. Șoferi beți și fără permise de conducere depistați în trafic în ultimele 24 de ore
Două ore mai târziu, pe str. Ștrandului, din Ploiești, a fost oprit un alt tânăr, de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se îndrepta spre Bucov.
„Conducătorul auto a fost identificat, în persoana unui tânăr în vârstă de 25 de ani și întrucât avea o stare de somnolență și nu se putea concentra a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, ulterior fiind condus la unitatea medicală în vederea efectuării unui test preliminar, privind depistarea unor substanțe psihoactive în corp.
În urma testării conducătorului auto, rezultatul a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, ulterior fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenta substanțelor cu efect psihoactiv.
Foto ilustrație (realitatea.net)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea