Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

femeie agresată masina politie
Categorie: Știri locale
  • Angajata unui centru comercial din municipiul Ploiești a fost agresată, acum două seri, de un adolescent dintr-un grup de tineri cărora femeia le ceruse să păstreze curățenia. 
  • Cazul a ajuns în atenția Poliției, care a aplicat primele măsuri și derulează cercetări.

Reprezentanții IJP Prahova au anunțat, vineri dimineață, că "la data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că, o angajată a unui centru comercial din municipiu ar fi fost agresată de către un tânăr.

Din discuțiile purtate cu angajata centrului comercial a rezultat faptul că, în timp ce desfășura activități de curățenie în incinta complexului, a atras atenția unui grup de tineri cu privire la păstrarea curățeniei, moment în care unul dintre tineri ar fi lovit-o în zona feței.

În urma verificărilor efectuate, tânărul în cauză a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Ploiești".

Față de reprezentantul legal al acestuia a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.61/1991 R, pentru nesupraveghere, fiind aplicată o amendă de 200 de lei. În continuare, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Potrivit unor surse, incidentul a avut loc în comlexul comercial Winmarkt, din centrul Ploieștiului.

VEZI ȘI: Șoferiță agresată în centrul Ploieștiului. „Oare chiar trăim în junglă?”

Foto ilustratție

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 
Back To Top