Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale
aragazPrimăria municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, a început anchetele sociale pentru verificarea cererilor și a declarațiilor pe proprie răspundere pentru ajutorul de încălzire acordat în perioada noimebrie 2011 - martie 2012.

Vor fi analizate în cadrul acestei acțiuni peste 11.000 de dosare. Persoanele descoperite că au făcut declarații false vor fi obligate să restituie întreagă sumă acordată. Sumele vor fi recuperate prin dispoziția primarului ce constituie titlu executoriu. 

De asemenea, în conformitate cu OUG 70/2011, art 32, declararea unui număr mai mare de mebrii de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale în scopul vădit de a obține foloase material necuvenite constituie infracțiune de fals, uz de fals sau înșelăciune, după caz, și se pedepsește conform dispozițiilor Codului Penal.

În cazul în care există astfel de situații, primarul are obligația să sesizeze organele de urmărire penală.
Back To Top