Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

TENARIS CINELATINO 2022 metronom
Categorie: Știri locale
  • A zecea ediție Tenaris Cinelatino are loc pe 2 și 3 august, la Câmpina.
  • Programul festivalului include șase proiecții de filme, dar și o întâlnire cu membri ai echipei producției „Pentru mine tu ești Ceaușescu”.

Noua ediție Tenaris Cinelatino aduce la Câmpina filme premiate și apreciate de public la festivaluri internaționale precum Cannes și TIFF. Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” va găzdui șase proiecții, în 2 și 3 august 2022. Toate evenimentele sunt cu intrare liberă.

„Festivalul Tenaris Cinelatino este un eveniment cinematografic pentru întreaga comunitate, două zile în care avem ocazia de a trăi împreună bucuria unui film de calitate și de a redescoperi lucrurile care ne apropie de culturi diferite din întreaga lume. Cele șase filme din programul acestei ediții au fost nu doar premiate la importante festivaluri internaționale, ci și foarte apreciate de public, astfel încât sperăm ca spectatorii din Câmpina să se bucure de oferta generoasă de noutăți cinematografice!”, spune Codruța Hodrea, manager Relații cu comunitatea TenarisSilcotub, compania care a creat, organizat și finanțat festivalul.

Proiecții pentru copii, în deschiderea fiecărei zile, la Tenaris Cinelatino

Cinelatino programCampinaAmbele zile ale festivalului debutează cu o proiecție dedicată copiilor.

Marți, 2 august, cei mici au întâlnire cu „Străjerii Deltei”, primul film românesc de aventuri cu și pentru copii realizat după Revoluție, în care tinerii eroi înfruntă braconierii ce pescuiesc ilegal în Delta Dunării. Miercuri, copiii sunt invitați alături de familie la „Sus ștacheta” („Raise the bar”), un film din Islanda despre o echipă de fete între opt și 13 ani, care învață să fie lideri, pe terenul de sport și în afara lui.

Acces gratuit la proiecțiile de la Casa de Cultură “Geo Bogza”

Premierele serii sunt rezervate celor ce vor să descopere drame, comedii, documentare românești sau latino americane, într-un program divers și antrenant, cu intrare liberă la toate proiecțiile.

Publicul adult nu poate rata remarcabila producție „Casa noastră” (titlu original: „Utama”), filmul care, acum mai puțin de o lună, câștiga atât Trofeul Transilvania, cât și Premiul publicului, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). „Casa noastră” spune povestea membrilor unui trib din Bolivia care au parte de o secetă neobișnuită și, astfel, trebuie să confrunte în propriul lor fel natura, dar și sensul propriilor vieți. Filmul câștigător și al Marele Premiu al Juriului la Sundance Film Festival va rula marți, 2 august, de la ora 18:00.

„Metronom”, filmul cu care regizorul Alexandru Belc a câștigat premiul pentru regie în secțiunea "Un certain regard" la prestigiosul festival de la Cannes, are în prim plan un grup de liceeni care, în timpul comunismului, au îndrăznit să trimită scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă – un film despre libertatea individuală și consecințele ei, despre curaj, despre inocență și despre iubire. Dar și o istorie ce trebuie (re) gândită de toate generațiile, tot marți, 2 august, de la ora 20:00.

Miercuri la ora 18:00, oferta de film latino-american este completată de un film despre perseverența și lupta pentru supraviețuire dusă de oamenii de rând în situații limită, „Două stații” („Dos estaciones”, Mexic, 2022), pentru care actrița Teresa Sanchez a câștigat Premiul Special al Juriului la festivalul Sundance.

Festivalul se va încheia cu un eveniment special: o premieră ce va avea invitați speciali pentru întâlnirea cu publicul din Câmpina. Miercuri, 3 august, de la 20:00, vor vorbi cu spectatorii, despre experiența filmărilor la „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, doi dintre adolescenții ce fac parte din distribuția acestui film aflat la limita între ficțiune și documentar regizat de Sebastian Mihăilescu.

Intrarea este liberă, iar sala poate fi ocupată la întreaga capacitate. Spectatorii vor avea acces fără rezervare prealabilă.

VEZI ȘI: VIDEO NEWS Karpatia Horse Show – prima ediție după pandemie, în perioada 23 – 25 septembrie, pe Domeniul Cantacuzino de la Florești

Back To Top