Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

jandarmi meci petrolul
Categorie: Știri locale
  • Jandarmii au început pregătirile pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la meciul dintre Petrolul Ploiești și FCSB care va avea loc duminică seară, pe stadionul din Ploiești.
  • Partida a fost evaluată ca având un grad de risc “ridicat”.
  • Circulația va fi închisă pe străzile din jurul arenei “Ilie Oană”, iar la intrarea pe stadion vor fi făcute controale.

Pentru meciul de duminică seară, între Petrolul și FCSB, traficul rutier va fi restricționat total în jurul arenei sportive, începând cu ora 19.00, respectiv  pe străzile  Stadionului, Alexandru Vlahuță, Mihai Bravu, Sportului, George Topârceanu și Latină.

Citiți și: Trasee TCE deviate, duminică seară, pentru meciul de pe "Ilie Oană"

“Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, împreună cu efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române și Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, va lua măsuri pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță a participanților, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine în municipiul Ploiești.

Spectatorii vor avea acces pe stadion începând cu ora 19.00, pe baza documentelor de acces puse la dispoziție de către clubul organizator, care a comunicat că va deschide întreaga arenă sportivă.  Biletele pot fi procurate atât on-line, cât și la casele de bilete, până la începerea partide”, au transmis reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” Ploiești.

Aceltia au anunțat că „partida de fotbal a fost declarată cu grad ridicat de risc”. “Informăm participanții la eveniment să aibă în vedere că vor fi supuși unor controale de securitate, în scopul evitării introducerii în stadion de materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor. De asemenea, având în vedere gradul de risc ridicat, la această partidă accesul minorilor mai mici de 14 ani este permis doar dacă sunt însoțiți de persoane majore.

Accesul în stadion, urmărirea măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei sportive, potrivit legii, se realizează de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.

Conform prevederilor legale incidente, spectatorilor aflați în stare vădită de beție sau care comit fapte de dezordine înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv li se poate interzice accesul în incinta arenei sportive, putând fi și sancționați contravențional.

Se interzice introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, materialelor pirotehnice interzise de lege ori a altor obiecte ce pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă. De asemenea, fumatul în tribune este interzis, fiind permis numai în locurile special amenajate”, atrag atenția jandarmii.

Recomandările jandarmilor pentru suporteri, înaintea meciului Petrolul -FCSB

Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, jandarmii le recomandă spectatorilor:

- să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;

- să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;

- în arena sportivă să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;

- părinții / însoțitorii să supravegheze cu atenție sporită copiii;

- să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator și să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.

Foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi “Matei Basarab” Ploiești

Back To Top