- Doi tineri au fost implicați într-un eveniment rutier produs azi-noapte, în zona de nord a Ploieștiului.
- Cel care se afla la volan, un băiat de 19 ani, consumase alcool și se afla și sub influența substanțelor interzise.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că tânărul care se afla la volan era beat și drogat.
"În cursul nopții trecute, în jurul orei 2.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că în zona de Nord a municipiului s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Deplasați la fața locului polițiștii au identificat conducătorul auto, ca fiind un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Brazi.
Citiți și: Șoferul implicat în accidentul de la Păulești era drogat
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest acesta a ieșit pozitiv la substanța cocaină.
Ulterior tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge", au detaliat reprezentații IJP Prahova.
În autoturismul în cauză a fost identificat și proprietarul acestuia, în persoana unui tânăr de 20 de ani din municipiul Ploiești, care a declarat faptul că i-ar fi încredințat autoturismul celuilalt tânăr spre a fi condus.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană