- Proiectul “Caravana de servicii medicale”, în valoare de 200.000 de euro, s-a derulat anul acesta în cinci comunități vulnerabile din Prahova și a inclus peste 1.000 de consultații medicale de specialitate.
- Pe parcursul campaniei, personalul medical a prelevat analize de laborator, a oferit investigații și consultații gratuite și a facilitat accesul la tratament spitalicesc pentru cazurile mai complicate.
- După succesul înregistrat în primul an, programul va fi extins în 2023 și în alte județe, au anunțat inițiatorii proiectului.
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, anunță continuarea proiectului “Caravana de servicii medicale”, o inițiativă a Asociației Medcorp, finanțată de OMV Petrom. În 2022, acesta a fost susținut de Consiliul Județean Prahova și a vizat cinci comunități din județ. În cadrul proiectului, specialiștii de la Asociația Medcorp au efectuat analize de laborator, EKG-uri, peste 1.000 de controale de medicină internă, cardiologie, dermatologie și examinări ecografice. Medicii au făcut recomandări pentru un stil de viață sănătos, pentru prevenția problemelor medicale și au prescris sau ajustat tratamentul medicamentos. De asemenea, persoanele cu nevoi urgente au primit servicii medicale de specialitate, inclusiv operații unde a fost cazul, în spitale din Ploiești sau București.
„Sănătatea este unul din domeniile în care am ales să ne implicăm activ, prin susținerea de proiecte care pot face diferența pentru o viață mai bună. Statisticile arată că un medic din mediul rural are de nouă ori mai mulți pacienți decât unul mediul urban, fapt care îngreunează accesul la serviciile de sănătate. Ne bucurăm că am putut ajuta comunități vulnerabile din Prahova să beneficieze de servicii medicale de calitate. Mulțumesc partenerilor noștri, în special cadrelor medicale din Asociația Medcorp, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil. Succesul acestui demers ne-a încurajat ca, de anul viitor, să extindem aria de acoperire dincolo de județul Prahova și să ajungem la 12 noi comunități vulnerabile”, a anunțat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
„Acolo unde oamenii nu pot să ajungă la spital, am dus noi spitalul la poarta lor. Le mulțumesc partenerilor noștri care au dat dovadă că sunt actori responsabili ai comunității noastre și au făcut posibil accesul la servicii medicale de calitate, gratuite, a locuitorilor din cinci comunități ale județului nostru”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Pacienții din Prahova beneficiază de asistență și în continuare
Comunele care au beneficiat de serviciile caravanei medicilor sunt Cărbunești, Predeal Sărari, Salcia, Gura Vadului și Șirna. Membrii comunităților vor fi monitorizați pe termen lung prin intermediul serviciului de Call Center Medcorp, unde pot pune întrebări și primi sfaturi medicale și unde, daca e nevoie, vor fi îndrumați către specialiștii din centrele medicale potrivite.
OMV Petrom sponsorizează, cu trei milioane de euro, modernizarea SJU Ploiești
OMV Petrom este un partener cu tradiție al comunității prahovene în domeniul sănătății. Recent, compania a anunțat sponsorizarea cu 3 milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cea mai mare instituție medicală din județul Prahova.
Cumulat, în ultimii cinci ani, OMV Petrom a susținut proiecte în domeniul sănătății în valoare 16 milioane de euro.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.
Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 21% din acțiunile OMV Petrom, iar 28% sunt deținute de persoane fizice și juridice.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.
Citiți și: OMV Petrom continuă să susțină promovarea eficienței energetice în România
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană