- Un șofer care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice a provocat un accident, azi-noapte, pe str. Gh. Doja din Ploiești.
- Astfel de evenimente au avut loc foarte des, în ultima perioadă, iar depistarea conducătorilor auto cu alcoolemie sau care urcă la volan drogați este deja la ordinea zilei.
Șoferul beat care a provocat accidentul de azi-noapte, de pe str. Gh. Doja din Ploiești, este un bărbat de de 53 de ani. Deși nu vorbim despre vreun puștan teribilist și inconștient, iată că nu este o regulă să devii mai înțelept odată cu înaintarea în vârstă.
“La data de 7 decembrie a.c., în jurul orelor 22:30, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului Ploiești, polițiștii Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Gheorghe Doja s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Citiți și: Accident surprins de o cameră de bord, la sensul giratoriu suspendat de lângă Ploiești. Șoferul care l-a provocat era beat – VIDEO LINK
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 53 de ani în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Gheorghe Doja, din direcția centru către strada Ștrandului ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu alt autoturism care se afla parcat în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat avarierea ambelor autoturisme.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevare de mostre biologice de sânge”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană