- Un bărbat de 54 de ani, din județul Dâmbovița, tras pe dreapta ieri după-amiază, de polițiștii care acționau în stațiunile de pe Valea Prahovei, este acum cercetat penal pentru că s-a urcat la volan fără a avea permis auto.
"La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sinaia, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza stațiunii, au oprit, pentru control, pe strada Calea Moroieni un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Dâmbovița.
Polițiștii au solicitat conducătorului auto documentele personale și pe cele ale autoturismului, însă bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere.
Având în vedere acest aspect, au fost efectuate verificări în bazele de date, stabilindu-se faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", povestesc reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: Accident cu descarcerare pe DN71 Sinaia – Târgoviște. Trei persoane au ajuns la spital
Cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană