Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

plimbare dosar penal
Categorie: Știri locale
  • Un băiat de 17 ani, din Ploiești, a luat azi-noapte mașina mamei și a plecat la plimbare, sperând că nimeni nu va afla de isprava sa.
  • Spre ghinionul lui, însă, a dat nas în nas cu un echipaj de Poliție.

Tânărul s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii și-au dat seama că el s-a aflat la volanul autoturismului care fusese abandonat pe o stradă din zona Găgeni. Băiatul a coborât din mașină și a fugit când și-a dat seama că întâlnirea cu Poliția este iminentă.

“La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 4.30, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de poliție Ploiești au observat un autoturism care la vederea echipajului de poliție a oprit brusc, iar persoana care se afla la volan a fugit.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat și depistat conducătorul autoturismului, ca fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Ploiești.

Citiți și: UN PRAHOVEAN CARE A FĂCUT TRANZACȚII CU UN CARD GĂSIT ESTE CERCETAT PENAL PENTRU OPERAȚIUNI FINANCIARE ÎN MOD FRAUDULOS

Ulterior, acesta a declarat faptul că ar fi luat cheile autoturismului mamei sale pentru a se plimba pe străzile adiacente locuinței, iar când a observat echipajul de poliție s-a speriat și a abandonat mașina în zona unei intersecții cu strada Vornicul Beldiman.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca deținător de permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Foto ilustrație

 

Back To Top