• Potrivit prevederilor H.G.1074/2021 privind stabilirea Sistemului de Garanție - Returnare (SGR) pentru ambalajele primare neutilizabile, pentru o gestionare mai eficientă a deșeurilor la nivel național și pentru creșterea gradului de reciclare, în prezent, este în implementare Sistemul de Garanție - Returnare pentru ambalajele de băuturi, și în Ploiești.
• Ce înseamnă acest sistem pentru cumpărători.
Producătorii/ importatorii și comercianții în SGR sunt informați cu privire la obligativitatea privind înregistrarea în baza de date a sistemului garanție - retur, platforma care, în prezent, este activă pe site-ul https://returosgr.ro/, înregistrarea realizându-se într-o secțiune separată pentru fiecare dintre cele două categorii.
Termenul limită pentru înregistrarea în baza de date este 28 februarie 2023, iar nerespectarea termenului de înscriere în platforma Sistemului de Garanție - Returnare (SGR) pentru ambalajele de băuturi, poate fi sancționată de Garda Națională de Mediu.
Pentru informații și suport pe platforma SGR, RetuRO pune la dispozitie un call center- 021.2070009, disponibil de luni până vineri, între orele 09:00- 18.00.
Ministerul Mediului anunță că RetuRO Sistem Garanție Returnare SA, compania deținătoare a licenței de operare a SGR, unic la nivel național, anunță comercianții și producătorii/ importatorii de băuturi că a început înregistrarea obligatorie în baza de date a sistemului, etapă preliminară intrării în funcțiune a SGR.
SGR reprezintă un sistem prin care cetățenii vor plăti o garanție de 0,50 lei atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant.
Sistemul se aplică pentru ambalaje primare neutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volum cuprins între 0,1 l și 3 l, inclusiv. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu logo specific.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic în orice magazin de pe teritoriul României. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acel loc.
Platforma de înregistrare a producătorilor/importatorilor și comercianților în SGR este activă în acest moment, înregistrarea realizându-se într-o secțiune separată, pentru fiecare din cele două categorii.
Înregistrarea în baza de date a sistemului de garanție - returnare se face pe site-ul https://returosgr.ro/, până la data de 28 februarie 2023.
Conform prevederilor legale, nerespectarea termenului limită de înscriere în platformă poate fi sancționată de Garda Națională de Mediu cu amendă cuprinsă între 20.000 si 40.000 lei.
Pentru informații și suport pe platforma SGR, RetuRO pune la dispoziție un call-center- 021.2070009, disponibil de luni până vineri, între orele 09.00- 18.00.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană