- Caz revoltător înregistrat la Ploiești! Un băiat de 16 ani a fost surprins de camerele video montate în Cimitirul Bolovani în timp ce se masturba printre morminte.
- Incidentul a avut loc sâmbătă, iar astăzi minorul a fost identificat de polițiști și se află, deja, după gratii.
"La data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au reținut un tânăr, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
În fapt, la data de 4 martie a.c., tânărul în cauză, în timp ce se afla într-un cimitir din municipiul Ploiești ar fi săvârșit acte de exhibiționism printre mormintele cimitirului.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiu, care, în urma probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive", au informat reprezentanții IJP Prahova.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Citiți și: MEDIC DE LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IAȘI, REȚINUT PENTRU IMPLANTAREA ILEGALĂ A 238 DE DISPOZITIVE EXTRASE DIN CADAVRE ȘI DIAGNOSTICE FICTIVE
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană