Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

bănci distruse parc
Categorie: Știri locale
  • Mobilierul urban montat într-o zonă de recreere din zona Castor a fost vandalizat.
  • Pagubele au fost constatate de angajații SGU Ploiești, care au lansat un nou apel către cetățeni.

Zona de recreere amenajată într-un parc din nordul Ploieștiului a fost vandalizată, SGU reclamând noi pagube înregistrate din cauza celor puși pe rele.

“Împreună cu municipalitatea, revenim cu apelul nostru către ploieșteni, în sensul de a înțelege faptul că, nu putem avea un oraș european fără aportul lor în acest proces.

Astfel, considerăm că bunul simț nu reprezintă o consecință a măsurilor coercitive, ci o caracteristică definitorie a unui comportament civilizat care contribuie la realizarea obiectivului menționat anterior.

Citiți și: VANDALIZARE: DE ACEASTĂ DATĂ, A FOST DISTRUS FOIȘORUL DIN PARC AURORA

Așadar, avem rugămintea respectării eforturilor noastre în acest sens, prin protejarea investițiilor din bani publici, în scopul de a ne bucura împreună, pentru mult timp, de acestea”, au transmis reprezentații SGU Ploiești, făcând apel la cei care sunt martori la astfel de fapte să le reclame la Dispeceratul RASP (0244/984) sau la Poliția Locală Ploiești (0244/954).

banci distruse2

banci distruse3

banci distruse4

Foto: SGU Ploiești

Back To Top