Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

procesiunea de Floriile catolice în Ploiești
Categorie: Știri locale

 

• Credincioșii catolici vor putea participa duminică, 2 aprilie, la Procesiunea de Florii care va avea loc în Ploiești.
• Află traseul complet al procesiunii.

Credincioșii catolici pot participa la Procesiunea de Florii din Ploiești care va avea loc, așa cum s-a organizat în fiecare an, cu o săptămână înainte de Paștele catolic, de pe 9 aprilie. 

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Arhiepiscopiei Romano - Catolică București, Parohia Romano – Catolică Ploiești privind desfășurarea, cu prilejul Floriilor Catolice, a procesiunii „Intrarea lui Isus în Ierusalim”, duminică, 2 aprilie, între orele 11.00 -11.30.

Procesiunea se va desfășura în prezența echipajelor Poliției Rutiere și Poliției Locale și va implica restricționarea circulației auto, pe traseul Biserica Catolică, din strada Ștefan cel Mare nr. 13, până la intersecția cu strada Covurlui, cu întoarcere în procesiune tot pe partea carosabilă.

Floriile reprezintă intrarea triumfală a mântuitorului în Cetatea Ierusalimului și înnoirea lumii prin Jertfa și Învierea Lui din morți. Ramurile de finic şi de salcie purtate de credincioși în Procesiunea de Florii simbolizează triumful sau biruinţa vieţii împotriva morţii. Credincioșii participă la Procesiunea de Florii în semn de mărturie creștină, evenimentul fiind o tradiție. Floriile sunt serbate în ultima duminică dinaintea Paștelui.

CITEȘTE ȘI: PE 27 MARTIE, SERBĂM ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI

Back To Top