- Polițiștii din Prahova anchetează un nou caz penal în care sunt implicați elevi.
- Doi adolescenți de 13 ani ar fi batjocorit în fața clasei un cadru didactic, simulând un act sexual asupra acestuia.
- Totul a fost filmat, iar înregistrarea a ajuns la director, cel care de altfel a și alertat Poliția.
Acesta este al doilea incident penal reclamat în județ, în ultimele două zile, în care sunt implicați elevi.
Citiți și: ELEVĂ BĂTUTĂ DE TREI COLEGE, ÎN ZONA DE VEST A PLOIEȘTIULUI. POLIȚIA A DESCHIS DOSAR PENAL
De această dată, victima este chiar un cadru didactic, iar povestea a ieșit la iveală abia când înregistrarea scenelor șocante - care s-ar fi petrecut chiar în clasă – a ajuns la directorul unității de învățământ.
“În urma apariției în spațiul public a unui clip video ce ilustrează mai mulți elevi care prezintă explicit activități sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic, compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova este abilitat să comunice următoarele:
La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani în timp ce se aflau într-o sală de clasă au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic”, au precizat, în cursul zilei de vineri, reprezentanții IJP Prahova.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Imaginile surprinse la școala din satul Pietriceaua, comuna Brebu, pot fi văzute aici.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană