- Un conflict spontan izbucnit pe o stradă din comuna prahoveană s-a încheiat la spital, pentru victimă, și în arest – pentru agresor.
Doi tineri de 31 de ani au fost implicați în scandal. Conflictul a izbucnit pe stradă și a degenerat, fiind nevoie de intervenția Poliției.
“La data de 12 aprilie, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei au fost sesizați de către un bărbat din comuna Provița de Jos despre faptul că ar fi fost lovit de către o persoană cunoscută.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări stabilindu-se faptul că, în timp ce se aflau pe o stradă din comună, între apelantul în vârstă de 31 de ani și un alt bărbat, tot de 31 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan.
Ulterior, conflictul a degenerat, apelantul fiind agresat de celălalt bărbat care l-ar fi lovit cu pumnii în zona capului, provocându-i mai multe leziuni.
Citiți și: SCANDAL URIAȘ PORNIT DE LA O CEARTĂ ÎNTRE FRAȚI. UN BĂRBAT ȘI-AR FI LOVIT SORA ȘI ȘI-AR FI AMENINȚAT NEAMURILE CU UN CUȚIT
În urma loviturilor, persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internată”, a anunțat IJP Prahova.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Tânărul este cercetat în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană